monitorulcj.ro Menu

Doar 18 ardeleni vor firme cu bani de la stat

Clujenii au fost până acum cei mai interesaţi de Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători. În urmă cu două zile, pe site-ul Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri s-a deschis aplicaţia care permite înscrierea societăţilor comerciale de tip SRL-D în cadrul programului prin care tinerii antreprenori pot beneficia de finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro. Iar solicitările tinerilor clujeni nu s-au lăsat aşteptate.

Şeitan: O eventuală majorare salarială în acest an ar fi o greşeală

O eventuală majorare a salariilor, în 2011, ar fi o greşeală, întrucât economia nu şi-a revenit, susţine fostul ministu al Muncii, Mihai Şeitan. "Majorarea salarială în acest an ar fi o greşeală. Atâta timp cât economia încă nu e pe picioare suntem într-un cerc vicios", spune Şeitan. Fostul ministru a precizat că nu se referă la majorarea cu 15 procente, promisă de Guvern, întrucât aceea nu este o majorare salarială, ci recuperarea unei părţi din suma diminuată din salarii din cauza crizei economice.

România a absorbit 10 % din banii UE

România a absorbit până la finele anului trecut 1,9 miliarde euro din fondurile structurale UE, cu excepţia agriculturii, reprezentând doar 10% din totalul disponibil în programul 2007-2013. "La jumătatea perioadei (2007-2013, n.r.) plăţile efectuate sunt la numai 10% din cele 20 miliarde euro, exclusiv agricultură, care pot fi atrase, de fapt, până la 31 decembrie 2015, pentru că există doi ani în care expiră termenul limită de depunere a facturilor", a spus a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. El a arătat că au fost depuse proiecte în valoare totală estimată de 40 miliarde euro, din care s-au contractat 7.000 de proiecte, estimate la 15 miliarde euro, şi s-au semnat 5.000 de proiecte, de aproximativ 10 miliarde euro.

Eurostat: România, locul IV în UE după creşterea comenzilor noi în industrie în decembrie

Comenzile noi în industrie au crescut cu 18,5% în luna decembrie 2010 comparativ cu perioada similară din 2009, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, potrivit datelor prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). România se plasează pe locul patru în ceea ce priveşte creşterea comenzilor noi în industrie în decembrie, cu un avans de 42,3%, după un avans de 28,3% în noiembrie 2010. Potrivit Eurostat, 20 state membre au înregistrat evoluţii pozitive ale valorii comenzilor noi în industrie, în timp ce în două ţări membre comenzile noi în industrie au scăzut în decembrie, comparativ cu perioada similară din 2009.

Doar 39 % dintre angajatori au depus declaraţia D112

ANAF informează că, până ieri, cu trei zile înainte de termenul limită, au fost depuse aproape 182.000 de declaraţii unice (D112), respectiv 39% din totalul declaraţiilor ce trebuie depuse până la 25 februarie. Declaraţiile depuse şi validate acoperă 1,5 milioane de salariaţi, fiind consemnată o medie de 9 salariaţi pe declaraţie. Conform evidenţelor fiscale, numărul total de contribuabili ce au obligaţia depunerii D112 (angajatori şi asimilaţi acestora) este de aproape 470.000. Dat fiind numărul mare de contribuabili cu obligaţii declarative ce nu au efectuat încă operaţiunile de depunere, conducerea ANAF a decis suplimentarea numărului de ghişee până la 1.717 de unităţi. Potrivit DGFP Cluj, sediile secundare cu peste cinci salariaţi nu mai depun declaraţia cu impozitul pe venit la organul fiscal. Astfel, D 112 va fi depusă numai de către sediul principal la organul fiscal competent, inclusiv pentru sediile secundare. Pentru contribuabilii din raza municipiului Cluj-Napoca, vor fi deschise începând 24 de ghişee cu program de lucru între orele 8-19 şi cinci ghişee cu program de lucru între orele 8-14.

30.000 de lei pentru liceenii clujeni

YouthBank a lansat ieri al cincilea fond de finanţare în valoare de 30.000 de lei, bani ce vor fi folosiţi de liceeni clujeni pentru susţinerea a peste 10 proiecte. Echipa YouthBank pune la dispoziţia liceenilor clujeni un fond în valoare de 30.000 lei, ce va fi folosit pentru a finanţa proiecte iniţiate şi implementate de către liceenii clujeni. Proiectele trebuie să aiba un impact în comunitate şi să reprezinte o soluţie la o nevoie identificată de ei.

Ridge Tool îşi extinde producţia

Fabrica Ridge Tool de la Cluj Napoca, parte a grupului american Emerson, a anunţat că şi-a extins producţia cu noi piese, pe lângă cele introduse în producţie chiar la începutul anului 2011. Reprezentanţii companiei consideră că piaţa de scule electrice profesionale va creşte anul acesta. „În anul 2009, valoarea pieţei de scule electrice profesionale a fost de circa 15 milioane de euro şi a înregistrat o mică scădere de circa 10% în 2010. Pentru 2011, estimez o creştere de minim 20% a acestei pieţe, pe fondul unor investiţii noi şi datorită faptului că multe companii au redus drastic achiziţiile în 2009 şi 2010”, susţine Camil Aliman, area manager Ridge Tool pe România şi Ungaria. Ridge Tool a inaugurat în urmă cu trei ani, în cadrul Campusului Emerson din Cluj-Napoca, primul Centru Regional RIDGID din Europa Centrală şi de Est, care include o unitate de producţie, un centru de Training şi Suport Tehnic, un showroom şi un centru de Customer Service. Ridge Tool a investit până în prezent peste 1,5 milioane de dolari în utilarea şi dotarea fabricii sale din Cluj Napoca.

Se deschid târgurile de construcţii şi instalaţii

Astăzi, la Expo Transilvania are loc lansarea oficială a Târgurilor Internaţionale Ambient Construct şi Ambient Instal. Cele două evenimente se vor desfăşura în perioada 23-27 februarie şi vor reuni sub cupola lor şi saloanele Ambient Electric, Ambient Wood şi Expo Protect. În perioada 23 - 26 februarie, târgul poate vi vizitat orele 10-18, iar în ultima zi programul se va încheia la ora 16. La târguri participă atât firme din ţară cât şi din străinătate, respectiv din Austria, Germania, Italia, Polonia, Republica Moldova şi Spania.