monitorulcj.ro Menu

Emil Boc: Analiza companiilor de stat privind restructurarea, finalizată până la finalul lunii aprilie

Guvernul va finaliza până în luna aprilie o analiză privind fiecare companie de stat, în vederea restructurării entităţilor economice care pierd mai mulţi bani decât produc, a declarat, marţi, primul-ministru Emil Boc, la Radio România Actualităţi. 'Trebuie să ştim şi să înţelegem că orice companie de stat care produce pierdere ia un ban din buzunarul românilor. Adică ce înseamnă asta? Că orice companie care cheltuieşte mai mult decât produce este subvenţionată de la bugetul de stat şi ia un ban din buzunarul românilor şi avem acum programat şi stabilit, până la sfârşitul lunii aprilie, o analiză funcţională pe fiecare companie şi vom stabili ce se întâmplă cu fiecare companie de stat, modalităţile de restructurare, astfel încât să devină eficientă şi să nu mai fie o sursă de pierdere a banului public', a spus Boc.

Exporturile româneşti cunosc ritmuri de creştere de două cifre

Exporturile României merg incredibil de bine şi au ritmuri de creştere de 25-35%, a susţinut luni consilierul de stat al premierului, Andreea Paul Vass, (foto). ''România merge incredibil de bine în pofida turbulenţelor economice generate de criză, pe piaţa comunitară exporturile româneşti cunosc ritmuri de creştere de două cifre, dar nu mici, ci de 20, 30, 35 %, producţia industrială creşte, comenzile industriale noi la fel'', a declarat Andreea Vass, prezentă la Cluj-Napoca, la un eveniment social, împreună cu Andreea Marin Bănică.

„Obraznicul” Duster salvează încasările Renault

Vânzările Dacia din Europa salvează rezultatele grupului Renault, iar performanţele „obraznice” ale mărcii româneşti se datorează succesului modelelor Sandero şi Duster, scrie cotidianul La Tribune, citat de Mediafax. „Rezultatele Dacia le salvează pe cele ale Renault, ceea ce este îngrijorător. Marca românească a depăşit luna trecută 20.000 de înmatriculări de automobile noi (în Europa - n.r.). Cota de piaţă s-a apropiat de 2%. Dacia nu este departe de Seat, şi nici chiar de Hyundai. Franţa a absorbit 38% din înmatriculările europene ale mărcii. Nu este rău pentru o maşină care, iniţial, nu era destinată comercializării în Europa de Vest”, titrează La Tribune într-un articol intitulat „Obraznicul succes al Dacia în Europa”. Publicaţia subliniază că întârzierile în livrarea Duster-ului sunt în continuare ridicate, iar cererea pentru acest model este puternică.Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), înmatriculările Dacia au crescut cu 18,7% în Europa, aceasta fiind una dintre cele mai „frumoase” dinamici de pe piaţă,mai notează La Tribune. În schimb, înscrierile în circulaţie ale mărcii Renault au coborât cu 8,9%. Scăderea poate fi atribuită performanţelor slabe ale pieţei spaniole, pe care grupurile franceze ocupă o cotă importantă.

Cum vede ITM Cluj noul Cod al muncii?

Şeful Inspectoratului Teritoriat de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, susţine că propunerile de modificare din Codul muncii pot „să subţieze” rândurile celor care lucrează la negru. Şeful ITM Cluj, Emilian Roşca, a explicat pentru monitorul că propunerile de modificare din Codul muncii vor flexibiliza relaţiile de muncă dintre angajat şi angajator. Roşca susţine că, în condiţiile în care se aşteaptă creştere economică, aceste măsuri sunt binevenite. „Trebuie să se dea posibilitatea firmelor să-şi pună în aplicare politicile de personal, cu respectarea legii. Prin flexibilizarea despre care vorbeşte Guvernul se doreşte de fapt încurajarea muncii legale la toate nivele”, a declarat Emilian Roşca pentru monitorul.

Cu 30 % mai multe apartamente în 2011

Dezvoltatorii imobiliari vor investi cu 30% mai mult în acest domeniu în 2011, comparativ cu anul precdent, volumul de investiţii ajungând la valoarea de 400 milioane euro, susţine Nimrod Zvik, directorul de marketing al companiei de consultanţă imobiliară Be Igloo. România se va situa în 2011 pe acelaşi trend ascendent cu restul pieţei de profil europene, în condiţiile în care nivelul investiţiilor imobiliare din Europa a crescut, în medie, cu 40% în ultimele şase luni, susţine Nimrod Zvik. „În momentul în care oamenii de afaceri străini decid că e momentul oportun pentru investiţii, atunci România va intra pe lista lor scurtă. Unii vor renunţa, speriaţi de instabilitatea economică locală, dar alţii vor miza pe redresarea realităţii economice şi vor veni aici. Tocmai de aceea, estimez că volumul investiţional va avea o creştere de cel puţin 30%, ajungând deci la cam 400 milioane euro. România este deja un teren cunoscut pentru investitorii internaţionali, datorită reputaţiei de a fi una dintre cele mai râvnite locaţii pentru plasat bani, pe care o avea în 2008”, a declarat Nimrod Zvik, potrivit Agerpres. De asemenea, reprezentantul companiei de consultanţă imobiliară se aşteaptă în 2011 la o schimbare în preferinţele investitorilor. Astfel, dacă anul trecut ei alegeau să cumpere proprietăţi din segmentul comercial, în perioada de revenire imobiliară europeană ar trebui să se resimtă un apetit crescut şi pentru proiectele rezidenţiale. „În condiţiile în care statisticile arată că media de persoană/cameră în Bucureşti este de 1,5, construcţia de proiecte vandabile, pe care românii să şi le permită, dar şi de calitate, este absolut necesară”, a mai afirmat Nimrod Zvick.

MFP a luat 959 mil. lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni peste 959 de milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul BNR. Titlurile de stat au scadenţa la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 6,88. Valoarea totală a emisiunii a fost de 1,5 miliarde de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 2,44 miliarde lei. La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank. În 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei, după ce, în 2009, a atras aproape 65 de miliarde de lei. În ianuarie, volumul împrumuturilor de la bănci a fost de aproape 7 miliarde lei.

Start la planurile de afaceri finanţate de guvern

Întreprinzătorii care au vârsta de până la 35 de ani pot depune de astăzi planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 21 milioane de lei. Planul de afaceri trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale, se arată în Ghidul Solicitantului aferent Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători. Anterior, tinerii întreprinzători şi-au putut înregistra microîntreprinderile la oficiile registrului comerţului, operaţiune care a început pe 11 februarie. Înscrierea în program este continuă şi se face online pe site-ul Agenţiei Naţionale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri (ANIPIMM).

Campanie privind asigurarea locuinţelor

Industria de asigurări din România derulează în această săptămână o campanie de informare şi educare a populaţiei cu privire la siguranţa locuinţelor, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării, informează Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor (APPA). În prezent, puţin peste 15% din totalul de 8,3 milioane de locuinţe sunt asigurate facultativ la nivel naţional. Mai mult decât atât, românii sunt, în continuare, informaţi doar într-o mică măsură cu privire la beneficiile unei asigurări de locuinţă, deşi frecvenţa catastrofelor naturale este în creştere de la an la an, susţine industria de asigurări. Campania vizează distribuirea de broşuri informative gratuite - “Ghidul Siguranţei Casei Tale”. Acestea conţin informaţii de interes public referitoare la rolul asigurărilor de locuinţe, obligatorii sau facultative, precum şi cu privire la modalitatea de obţinere a despăgubirilor în cazul producerii unei daune.