Studenții Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) au fost premiați la cea de-a 13-a ediție a competiției internaționale Youth Innovation Competition on Global Governance.
Greșeli de acord, de punctuație și de ortografie în petiția online lansată de cei care s-au retras din examenul de titularizare.
Candidaţii care au promovat examenele de corigenţe se pot înscrie, începând de vineri, pentru cea de a doua sesiune a Bacalaureatului.
De departe cea mai arzătoare problemă a tinerilor părinți clujeni este lipsa locurilor în creșe. Aproape 1.000 de micuți au rămas pe dinafară și nu au mai prins locuri în creșele de stat din Cluj-Napoca.
Peste 80 de candidați au fost admiși cu media 10 la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2019.
Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a avertizat că „succesul în viață e definit foarte subiectiv. Fiecare are o definiție proprie a succesului în viață. Dacă în definiția mea succesul în viață înseamnă să am o familie, atunci dacă eu nu am familie nu am succes“.
Concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a avut loc miercuri, 24 iulie.
În ultimii doi ani, au fost 109.487 de elevi care nu au reușit să ia nota 5 la Matematică, la examenul din cadrul Evaluării Naționale.