Numărul absolvenților de liceu care și-au depus dosarele pentru locurile scoase la concurs la liniile de studiu în limbile maghiară și germană ale Universității Babeș-Bolyai este în creștere semnificativă față de anul trecut.
În 17 județe din toată țara, ratele de corigenți sau elevi lăsați cu situația neîncheiată cresc masiv în clasa a VIII-a, potrivit unei statistici publicate de Ministerul Educației.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc susține că, pentru a-i priva pe părinți de drumurile lungi făcute până la și de la creșe și grădinițe, ar trebui construite mai multe instituții în localitățile din jurul orașului.
Aplicații în medicină, turism, servicii și automatizări create de stundeți clujeni, prezentate la „MHPBigBrains”, competiția anuală organizată de MHP – A Porsche Company pentru absolvenții specializării Informatică în Limba Germană a UBB
Absolvenţii de liceu care doresc să studieze la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeş-Bolyai pot realiza, în premieră, online întregul proces de înscriere începând din această sesiune de admitere.
Școlile din municipiul Cluj-Napoca trebuie să aibă porțile larg deschise pentru copiii care vor să se joace în curte pe timpul verii.
O deputată PSD vrea să repună pe tapet legea care obligă copiii să plătească pensie de întreținere părinților, bunicilor și străbunicilor.
Peste 3.000 de absolvenţi de liceu înscrişi în prima zi de Admitere la UBB.