monitorulcj.ro Menu

Votul prin corespondenţă, aplicată la parlamentare?

Legea privind votul prin corespondenţă ar putea fi aplicată la viitoarele alegeri parlamentare din 2012 dacă proiectul de act normativ va fi adoptat şi promulgat în această toamnă, a declarat, azi, ministrul de externe, Teodor Baconschi, arată Agerpres.

S-ar putea înfiinţa Avocatul Copilului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat azi că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care se înfiinţează instituţia Avocatul Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, şi care va avea atribuţii sporite în domeniul drepturilor copilului.

PCM vrea sprijin de la UDMR, la Primăria Cluj-Napoca

Preşedintele PCM Cluj-Napoca, Keizer Robert spune că UDMR ar trebui să sprijine candidatul formaţiunii sale la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, în persoana lui Fodor Alpar.

Licitaţia pentru noul site turistic, contestată

Primăria municipiului Cluj-Napoca a atribuit contractul de servicii de producere a unui nou site de promovare a oraşului în cadrul proiectului european “La pas prin oraşul comoară”, însă licitaţia a fost contestată chiar înainte de semnarea contractului, din cauza preţului mult prea mic oferit de câştigător.

Începe dezinsecţia domeniului public

Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 7 – 23 iulie 2011 cea de-a patra acţiune de dezinsecţie a domeniului public.