Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de mâine, alocarea sumei de 400.000 de lei de la bugetul local pe anul 2011 pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului, Zilei Naţionale a României şi Revelionului 2012.
Uniunea Social Liberală (USL) ar putea depune o moţiune simplă pentru demiterea ministrului de Externe al României, Teodor Baconschi, preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin considerând că şedul diplomaţiei “nu apără interesele românilor” şi că „eşuează repetat”.
Proiectul de lege privind cadastrul terenurilor agricole la nivel naţional va intra “în linie dreaptă”. Acesta este discutat în Comisia Juridică a Parlamentului României şi va deveni act normativ în maximum două săptămâni, a declarat ieri preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.
Preşedintele PDL Cluj Daniel Buda a declarat ieri că organizaţia pe care o conduce îl susţine pe Emil Boc la alegerile interne ale partidului din luna mai.
Consiliul Judeţean pregăteşte închiderea rampelor neconforme, dar şi construirea staţiilor de transfer.
Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic SA a câştigat licitaţia în vederea atribuirii contractului de servicii de consultanţă şi instruire pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020, proiect finanţat din Fondul Social European.
Investiţia va fi realizată prin concesiune şi va presupune inclusiv ridicarea unui hotel pe actuala locaţie a ştrandului „Sun”.
Studiile de fezabilitate a cinci străzi vor fi votate mâine în şedinţa Consiliului Local.