monitorulcj.ro Menu

Mai puţine gaze cu efect de seră

Cluj-Napoca va adera în acest an la Convenţia Primarilor, o platformă europeană care intermediază transferul de informaţii şi know-how între comunităţi. Potrivit primarului Sorin Apostu, la această Convenţie aderă administraţiile locale care susţin punerea în aplicare a politicilor energetice durabile ale Uniunii Europene. Europa şi-a propus ca pînă în 2020 să aibă o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20%, prin creşterea eficienţei energetice şi acoperirea a cît mai mult din necesarul energetic prin folosirea surselor regenerabile. Primarul a explicat că intrarea în Convenţia Primarilor se face prin asumarea, prin hotărîre de Consiliu Local, a acestui deziderat, urmînd apoi înscrierea municipiului la Comisia Europeană. În Convenţia primarilor au intrat pînă acum 2.160 de primari, din 42 de ţări. Pe parcursul anului 2011 urmează redactarea unui inventar al emisiilor de dioxid de carbon (CO2) - Baseline Emission Inventory (BEI), document care permite, prin strîngerea de date şi informaţii specifice, să se realizeze pentru oraşul respectiv un diagnostic privind sectoarele care emit cel mai mult CO2 şi care indică soluţii. Alte 21 de oraşe din România s-au înscris în Convenţia Primarilor, printre care Timişoara, Bistriţa, Baia Mare şi Braşov.     M. O.

Bugetul Clujului se votează săptămîna viitoare

Bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2011 urmează să fie votat de consilierii locali în şedinţa ordinară de marţi, 25 ianuarie, a anunţat primarul Sorin Apostu. Anul acesta, municipiul va avea un buget general de 970,6 milioane de lei şi un buget local de aproape 850 de milioane de lei. Primarul a precizat că anul acesta, 37% din bugetul municipiului va fi destinat investiţiilor. Concret, 377,1 milioane de lei vor merge înspre proiectele de investiţii. Printre priorităţile municipalităţii în acest an se numără continuarea programului de asfaltări de străzi şi alei, finalizarea de locuinţe sociale, extinderea iluminatului public, dar şi construirea de noi parkinguri în cartiere.     M. O.

PC Cluj viseaya sa se "îngraşe" cu membri ai altor partide

Viorel Timoce, preşedintele Partidului Conservator Cluj Napoca, spune că există mulţi doritori care ar vrea să se mute din alte partide la PC, inclusiv din cadrul PSD, PNŢCD şi chiar PDL. Conservatorii exclud orice colaborare cu democrat liberalii, exceptînd „migraţiile”. Liderul conservatorilor, la nivel naţional, Daniel Constantin (foto), a declarat săptămîna trecută că orice colaborare cu PDL este imposibilă. Mai mult, orice membru din PC care va colabora cu PDL va fi exclus din partid, iar singurele „colaborări” acceptate de conservatori sînt cu liberalii şi cu social democraţii, a precizat Constantin într-un articol postat pe site-ul conservatorilor.

Sulfina Barbu: PNL pierde din electorat

„Partidul Democrat Liberal va şti să profite de alianţa liberalilor cu PC şi PSD, iar PNL nu mai este frecventabil în ideea consolidării dreptei”, a declarat preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, citată de Agerpres. Ea a mai precizat că dacă alianţa dintre PNL, PC şi PSD se va concretiza, aceasta va uşura decizia electoratului între stînga şi dreapta. Totodată, Sulfina Barbu a adăugat că “dacă trei partide se aliază împotriva PDL, înseamnă că se tem de PDL şi eu cred că se tem pentru că deciziile Guvernului Emil Boc au fost corecte şi necesare. (...) Cred că PDL va creşte şi sînt convinsă că PDL se va poziţiona definitiv pe eşichierul de centru-dreapta al politicii din România”.

Proiecte europene de 309 milioane de euro la Consiliul Judeţean

11 dintre proiecte sînt în faza de pregătire iar şapte ar trebui să fie finalizate anul acesta. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, proiectele europene derulate de către forul judeţean sau de către instituţiile din subordine. În total, este vorba despre 25 de proiecte în valoare de 309 milioane de euro. Unele dintre acestea se află în derulare, altele sînt depuse spre finanţare sau se află în perioada de contractare, iar 11 sînt în pregătire. „Una dintre resursele bugetare esenţiale pentru dezvoltarea judeţului se regăseşte în gradul de accesare al fondurilor europene. Pentru anul 2010, bugetul propriu al Consiliului Judeţean a fost cu puţin peste 100 de milioane de euro, din care doar aproximativ 30 de milioane destinate investiţiilor. Fondurile atrase de noi din finanţări europene sînt în jur de 300 de milioane de euro, fapt care permite derularea unor proiecte importante pentru clujeni”, a declarat Alin Tişe.

Cozi de sute de persoane la APIA

Aproape pe ultima sută de metri, sute de fermieri s-au înghesuit ieri la sediul APIA pentru a-şi depune dosarele pentru obţinerea de subvenţii de la stat. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Cluj a fost luată ieri cu asalt de sute de persoane care au vrut să îşi depună cererile pentru obţinerea subvenţiei de stat ce se acordă fermierilor din zonele defavorizate care cresc vaci de lapte. Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat că sesiunea de depunere a cererilor a început în ziua de 10 ianuarie şi se va termina în data de 21, luna aceasta. El a mai spus că deşi la începutul perioadei au fost foarte puţine persoane, pînă marţi au fost înregistrate o mie de cereri.

Garda de Mediu Cluj: colectarea selectivă nu prea funcţionează în instituţii

Inspectorii Gărzii de Mediu spun că în acest an s-ar putea rezolva o parte din problemele legate de managementul deşeurilor periculoase şi nepericuloase. Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Cluj atrag atenţia că în judeţ nu există un sistem de colectare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase de la populaţie, astfel că cei care vor să scape de medicamentele expirate sau uleiul vegetal uzat nu au la dispoziţie nici un tomberon special. „Nu există un sistem de colectare a deşeurilor periculoase de la populaţie, de exemplu medicamente expirate, ulei uzat vegetal, lacuri, vopsele, solvenţi”, declară reprezentanţii Biroului de Presă al Comisariatului. De asemenea, potrivit acestora, colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice nu funcţionează la un nivel corespunzător.

Eckstein şi-a lansat campania şi pe internet

Cei care vor să-l cunoască îl pot “vizita” pe site-ul eckstein.ro. Candidatul clujean la preşedinţia UDMR Eckstein Kovacs Peter (foto) a anunţat ieri, la Cluj, că şi-a lansat campania electorală şi pe internet “Este gata site-ul, el oferă legături către conturile mele de Facebook şi Twitter. Voi expune acolo ce am de spus”, a explicat consilierul prezidenţial pe probleme ale minorităţilor.