monitorulcj.ro Menu

Tăriceanu: E pretenţios să numim alianţa PNL-PC construcţie politică

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că este deranjat de dispariţia sintagmei „liberal“ din denumirea Alianţei de Centru Dreapta. „Sigur că sînt anumite lucuri care mi se pare că nu au fost suficient gîndite. Cred că sînt foarte mulţi colegi de-ai mei, cum sînt şi eu, de altfel, nemulţumiţi de faptul că după 20 de ani în care am încercat să ţinem flacăra liberalismului vie, acum, în această construcţie politică - dacă vreţi să o numim aşa, cu toate că mi se pare prea pretenţios numită o construcţie politică alianţa dintre PNL şi conservatori - dispare denumirea de liberal. Pe mine personal mă afectează lucrul ăsta. Sigur că, dacă vreţi, nu cred că PC poate să ne dilueze cumva forţa sau mesajul sau ideile. Dar mi-aş fi dorit în acelaşi timp ca înţelegerea aceasta politică să reflecte şi raporturile de forţe dintre cele două partide, lucru care iarăşi nu se întîmplă”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Spaţii de la Primărie pentru asociaţii şi partide

Consilierii locali clujeni vor analiza în şedinţa ordinară de mîine atribuirea, în regim de închiriere, a unor spaţii în favoarea unor asociaţii, dar şi a Partidului Civic Maghiar (PCM). Astfel, „Open Bridge Consortium” – Asociaţia Culturală de Afaceri Cluj-Suwon va primi un spaţiu în suprafaţă de 60,6 metri pătraţi, situat în Piaţa Unirii nr. 1. Contractul de închiriere urmează să fie încheiat pînă la data de 31 decembrie 2012. Vă reamintim că proiectul „Open Bridge Consortium” este o iniţiativă a unui grup de persoane fizice şi juridice, români şi coreeni, care are drept principal scop facilitarea accesului IMM-urilor la tehnologia şi materiile prime pe care le are de oferit economia sud-coreeană.

Aveţi propuneri pentru Zilele oraşului? Au mai rămas 2 zile pentru a le trimite

Clujenii pot trimite Primăriei pînă miercuri, 26 ianuarie, propuneri cu privire la manifestările care ar dori să aibă loc de Zilele municipiului. Prima ediţie a Zilelor municipiului Cluj-Napoca va avea loc în acest an, în perioada 27 mai – 3 iunie. Evenimentul se va desfăşura în toate spaţiile publice din oraş, în parcuri şi pieţe, în cartiere şi zona centrală. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că pînă în data de 26 ianuarie sînt aşteptate toate propunerile clujenilor privind evenimente publice care ar putea să fie organizate în cadrul primei ediţii a Zilelor municipiului Cluj-Napoca, fiind încurajate manifestări publice de toate tipurile, care se adresează tuturor categoriilor sociale.

Centralele termice de cartier vor fi modernizate

Sistemele clasice de producere a energiei termice vor fi înlocuite cu sisteme alternative ce utilizează resurse regenerabile. Sistemul centralizat de încălzire ar urma să fie modernizat, în urma unei investiţii de 4,9 milioane de lei. Primăria Cluj-Napoca va depune un proiect prin programul Agenţiei Fondului de Mediu, din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, privind “instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire – beneficiari unităţi administrativ - teritoriale, instituţii publice sau unităţi de cult”.

Marko Bela: Cultura încheagă o naţiune şi apropie popoarele

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a subliniat sâmbătă la Cluj importanţa pe care o are cultura pentru oricare naţiune. “În cazul oricărei naţiuni cultura are o importanţă deosebită. Cultura este cea care ne încheagă ca naţiune şi, în acelaşi timp, tot cultura leagă între ele şi apropie între ele naţiunile, şi nu politica”, a declarat Marko Bela, cu ocazia Zilei Culturii Maghiare. La manifestările organizate la Biserica Luterană din Cluj au fost prezenţi parlamentari ai UDMR, viceprimarul Laszlo Attila şi reprezentanţi ai bisericilor maghiare.  

Reunificarea PNŢCD Cluj-Napoca, fiasco total

Cele două aripi ale PNŢCD Cluj-Napoca au avut, la sfîrşitul săptămînii trecute, o încercare de împăcare, care s-a soldat cu eşec. Facţiunile PNTCD, aripa Sîrbu şi aripa Pavelescu au vrut să se reunifice prin alegerea unui singur lider la organizaţia municipală Cluj-Napoca, totuşi, la reuniunea de sîmbătă a partidului au participat doar reprezentanţii aripii Pavelescu, care l-au validat pe Horea Dan în fruntea organizaţiei PNŢCD Cluj-Napoca. Horea Dan a declarat că trebuie să existe un singur PNŢCD şi că nu înţelege de ce reprezentanţii aripii Sîrbu nu au participat la Adunarea generală de unificare. Paul Sorin Tiţa, preşedintele PNTCD Cluj –Napoca, aripa Sîrbu, a motivat absenţa de la reuniunea programată pentru sîmbătă prin faptul că ar fi fost încălcate mai multe prevederi din Statutul partidului, în ce priveşte organizarea adunării.

Undă verde pentru proiectul privind managementul deşeurilor

Proiectul urmează să fie depus spre finanţare la Bruxelles. Consiliul Judeţean a primit ieri confirmarea oficială a faptului că, în urma analizei variantei finale a aplicaţiei de finanţare aferentă proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”, aceasta nu mai necesită niciun fel de modificări sau completări suplimentare, îndeplinind astfel condiţiile necesare în vederea depunerii la Comisia Europeană. Confirmarea vine din partea Jasper (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), care e organismul acreditat de Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii să acorde suport şi supervizare în vederea elaborării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”.

RATUC a mai cumpărat 10 autobuze din Paris

Preţul unui autobuz a fost de 19.800 de euro. Autobuzele respectă standardul de poluare Euro 3 şi producătorii garantează că vor mai fi funcţionale încă zece ani. Parcul auto al Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC) Cluj-Napoca a crescut cu încă 10 autobuze second-hand marca Renault R 312, achiziţionate de la regia autonomă de profil din Paris. Preţul unui autobuz a fost de 19.814 euro, cele 10 noi achiziţii urmînd să circule pe străzile Clujului încă zece ani de acum încolo. „Am cumpărat zece noi autobuze. Acestea sînt cam ultimele din parcul francez scoase la vînzare. Le-am achiziţionat pentru că sînt autobuze Euro 3 şi vor mai fi funcţionale, conform producătorului, încă zece ani de aici încolo. Sînt autobuze care au costat 19.000 de euro bucata, în condiţiile în care unul nou ar costa 190.000 de euro. Acestea sînt dotate cu suspensie hidraulică, au schimbător automat pentru străzile în pantă, motoare cu un consum redus şi sînt programate pentru traficul aglomerat din oraş”, a declarat primarul Sorin Apostu.