monitorulcj.ro Menu
Europarlamentarul Cristian Preda

PMP şi FC bat palma. Cristian Preda deschide lista pentru europarlamentare

Mişcarea Populară şi Forţa Civică discută săptămâna aceasta despre proiectul fuziunii. Popularii aşteaptă decizia definitivă a tribunalului privind înfiinţarea lor ca partid, pentru că aceştia ar vrea ca Forţa Civică să facă pasul spre ei, şi nu invers. Astfel, discuţiile privind realizarea fuziunii vor începe în funcţie de decizia Justiţiei în această problemă.
Mihai Răzvan Ungureanu

Dreapta merge împreună, dar separat!

Preşedintele Forţei Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că va propune conducerii partidului „eventualitatea fuziunii“ între FC şi Mişcarea Populară, precizând totodată că intenţionează să aibă discuţii „de prospecţie“ pentru o colaborare cu UDMR.

Descentralizarea va fi adoptată prin asumare

Descentralizarea locală se va face până în noiembrie, prin asumarea răspunderii Guvernului, dacă va exista susţinerea majorităţii. Anunţul a fost făcut vineri de premierul Victor Ponta.