monitorulcj.ro Menu

Liberalii şi-au (re)ales liderii

Liberalii s-au întrunit sâmbătă, în capitală, în cadrul Congresului Extraordinar, pentru a-şi alege conducerea.

Klaus Iohannis a fost ales prim-vicepreşedinte PNL

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost ales prim-vicepreşedinte al PNL iar Eduard Hellvig - secretar general. De asemenea, au fost aleşi şi cei 31 de vicepreşedinţi ai PNL, din care 15 cu atribuţii executive. Clujeanul Horea Uioreanu este unul dintre vicepreşedinţi.

Convenţia Naţională a PDL, la Romexpo, cu 5.000 de candidaţi

CNC al PDL a decis organizarea Convenţiei Naţionale a partidului în 23 martie, la Romexpo, la care să participe 5.000 de delegaţi, Consiliul votând astfel în favoarea propunerii Colegiului Director, deciziile fiind luate cu majoritatea voturilor.

Lista completă a conducerii PNL propusă de Crin Antonescu - 31 de vicepreşedinţi

Lista propusă de Crin Antonescu, candidat pentru un nou mandat la şefia PNL, cuprinde 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi care urmează a fi aleşi în congres, alături de prim-vicepreşedintele PNL şi secretarul general. Printre cei 31 se află şi clujeanul Horea Uioreanu.

Emil Boc NU candidează la şefia PDL

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a reiterat sâmbătă că nu va candida pentru o funcţie în structura de conducere a partidului.