monitorulcj.ro Menu

Vezi mesajul preşedintelui Traian Băsescu de Ziua Unirii

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că românilor le revine astăzi datoria de a urma şi respecta aspiraţiile înaintaşilor privind suveranitatea legii, responsabilitatea politică şi modernizarea instituţiilor.

Consiliul Europei va evalua „imunităţile extinse“ acordate parlamentarilor români

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a anunţat, prin intermediul unui comunicat remis, joi, sub semnătura lui Daniel Holtgen, director de comunicare al instituţiei, că experţi juridici ai organizaţiei examinează „un amendament“ adoptat în această săptămână de Parlamentul României care „ar putea face mai dificilă misiunea procurorilor“ în investigarea suspecţilor de infracţiuni sau conflicte de interese comise de parlamentari, scrie Agerpres.

Băsescu, despre prezidenţiale anticipate: Nu e o variantă pe care o exclud; mă îndoiesc că vreo Curte Constituţională ar accepta

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat miercuri că el nu exclude varianta unor alegeri prezidenţiale anticipate în 2014, pentru a putea fi organizate în acelaşi timp cu cele pentru Parlamentul European, dar a amintit de precedentul existent prin care Curtea Constituţională a respins organizarea simultană a două tipuri de alegeri - locale şi parlamentare.

Antonescu se grăbeşte să ajungă la Cotroceni

După ce au reuşit să îşi întărească imunitatea, astfel încât să se poată apăra de Justiţie, cei de la USL vor acum să comaseze alegerile prezidenţiale cu cele europarlamentare.

PSD Cluj nu suportă observaţiile dure ale lui Tişe

Social democraţii clujeni constată că neînțelegerea unor modificări legislative comunicate clar, transparent, provoacă „atacuri furibunde, mărci înregistrate deja ale senatorului Alin Tișe“, care introduce „o nouă formă de politețe în comportamentul parlamentar: scuipatul“.

Boc, despre organizarea alegerilor prezidenţiale simultan cu cele europarlamentare: „Este disperarea USL care pierde teren în fiecare zi, sunt şmecheri”

Fostul prim ministru al României, Emil Boc, a comentat posibilitatea anunţată de Victor Ponta ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare. Potrivit lui Boc, acest gest denotă disperarea USL-ului care pierde teren în fiecare zi şi doreşte să-şi maximizeze şansele de a avea preşedinte.