monitorulcj.ro Menu
Sănătate

INTERVIU Dr. Claudia Lazăr. “Suntem pe primul loc în UE la incidenţa cancerului de col uterin”

Dr. Claudia Lazăr. “Suntem pe primul loc în UE la incidenţa cancerului de col uterin”

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența cancerului de col uterin, iar cele mai afectate de această boală sunt femeile active, cu vârsta cuprinsă între 15 și 45 de ani.

Grav este şi faptul că potrivit statisticilor, una din zece femei din România nu a fost la niciun control medical de rutină, în ultimul deceniu. Claudia Lazăr, medic specialist Obstetrica – Ginecologie, absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj,  atrage atenţia asupra faptului că această afecţiune poate fi ţinută în frâu, dacă virusul care o declanşează este depistat la timp. De asemenea, foarte importante pentru prevenirea acestei boli sunt campaniile de informare, fie ele şi “din gură în gură”. 

Reporter: Suntem pe primul loc în UE la incidenţa cancerului de col uterin. Ce spun studiile, mai exact?


Claudia Lazăr: Da, din păcate suntem pe primul loc în UE la incidenţa cancerului de col uterin. Partea neplăcută a cancerului de col uterin este că majoritatea cazurilor sunt întâlnite la persoane între 15 şi 45 de ani şi cu impact foarte mare asupra reproducerii.

Cât de educate sau informate sunt clujencele în sensul acesta, merg regulat la medic?


Din fericire femeile din Cluj sunt educate, îşi fac controale periodice, regulate şi astfel depistarea în fazele incipiente sau premergătoare cancerului de col uterin este tot mai frecventă. Acest lucru le dă şanse de supravieţuire sută la sută chiar cu aparatul reproductiv intact. Cazurile de cancer instalat sunt tot mai puţine, cel puţin în zona mea de activitate. De exemplu, în ultimele şase luni am avut două paciente pe care le-am diagnosticat în stadiul de carcinom, restul au fost leziuni incipiente cu vindecabilitate sută la sută sau aproape. Ideal este să găsim stadiile premergătoare bolii, să vedem prezenţa virusului HPV, care este implicat în 99 la sută din cazurile de cancer de col uterin.

În România sunt depistate aproximativ 3.500 de cazuri noi de cancer în fiecare an la femei între 15 şi 45 de ani. Fiind vorba de un cancer cu origine virală este singurul la care avem posibilitatea de a face profilaxie primară. Este vorba de vaccinarea împotriva HPV. În România a fost la un moment dat o campanie de vaccinare care s-a abandonat însă din cauza lipsei de solicitare a populaţiei. Ideal este ca vaccinarea să se facă în perioada în care fetele nu şi-au început viaţa sexuală. Între 11 şi 13 ani. este perioada ideală, dar vaccinarea se poate face oricând, la orice vârstă. Aceasta chiar dacă nu mai previne primar, dar poate proteja de tulpinile cele mai agresive de virus HPV.


Sunt suficiente campanii de informare în privinţa cancerului de col uterin?

Cred că da, informaţia se transmite şi din generaţie în generaţie şi în grupurile de femei, pentru că femeile povestesc între ele... Este suficient ca într-un birou în care sunt 20 de femei să afle doar una din ele ceva nou şi se discută, se împărtăşeşte. Se poate spune că şi aceste sunt tot un fel de campanii de informare, foarte eficiente chiar. Poate că la sate de exemplu, este încă o lipsă de educare din punctul acesta de vedere şi femeia merge la doctor încă numai ca să nască. Dar s-au făcut campanii de informare, de recoltare, în cadrul caravanelor, iar femeile au fost destul de receptive.


Ce eficienţă a avut campania de vaccinare de acum câţiva ani?

Acea campanie de vaccinare pentru fetiţe a fost un eşec, din punctul meu de vedere. A fost o campanie naţională, se puteau face gratis, dar fiind nevoie de avizul părinţilor pentru a se vaccina copilul, foarte mulţi părinţi au refuzat vaccinarea.


În acest moment, vaccinurile se găsesc foarte greu şi sunt şi costuri foarte mari. Un vaccin este undeva la 500 lei şi trebuiesc făcute trei administrări.

Dar ceea ce vreau să transmit şi este foarte important ca femeile să ştie acest lucru, prezenţa virusului nu înseamă neapărat că ele pot să facă un cancer de col uterin. Se poae şi scăpa de virus, nu ai securea deasupra capului... Nu ese un virus care să intre în circulaţia sângelui şi să nu mai poţi scăpa de el. Se poate trăi cu aces virus, se pot face copii, trebuie doar atenţie, controale mai dese. În cazul în care începe să se manifeste şi apar leziuni la nivelul colului, atunci trebuie să se ia măsuri ca să nu avanseze către un cancer de col uterin.

Etichete: cancer