Probleme mari în defensivă pentru Vasile Miriuță. Tehnicianul va putea conta doar pe trei fundași centrali, după ce Ricardo Cadu a acumulat 9 cartonașe galbene și va absenta câte o etapă pentru fiecare galben primit de acum încolo.
Medicii de la spitalul din Grenoble se luptă pentru viața lui Michael Schumacher, cel care a suferit, în 29 decembrie 2013, un grav accident în timp ce schia în stațiunea Meribel (Franța).
Președintele International Rugby Board (IRB), Bernard Lapasset, a felicitat naționalele Georgiei și României pentru calificarea la Cupa Mondială din 2015 din Anglia, după succesele înregistrate sâmbătă în meciurile din grupa 1A a Cupei Europene a Națiunilor, care le-au asigurat participarea la cea mai importantă competiție internațională din sportul cu balonul oval.
Simona Halep a urcat de pe locul 9 pe locul 7 WTA, cu 4.435 de puncte, egalând cea mai bună clasare a unei jucătoare de tenis din România, performanţă înregistrată de Irina Spîrlea în 1997, conform ierarhiei WTA, care a fost publicată luni.