Simona Halep (cap de serie nr. 21), cea mai bine clasată jucătoare româncă a momentului, locul 19 în ierarhia WTA, s-a calificat, nu fără dificultate, în turul secund al US Open, învingând-o marţi seara (miercuri noaptea, la Bucureşti) cu 4-6, 6-4, 6-2, pe britanica Heather Watson, devenind astfel a treia jucătoare din ţara noastră care a reuşit prezenţa în turul 2 al ultimului turneu de Mare Şlem al anului, alături de Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru.
Steaua Bucureşti s-a calificat în grupele Ligii Campionilor la fotbal pentru a şaptea oară, marţi seara, după ce a terminat la egalitate cu Legia Varşovia, scor de 2-2 (2-1), în deplasare, în manşa a doua a playoff-ului competiţiei.
Dumitru Dragomir, președintele LPF, a declarat că amânarea etapei a 7-a a Ligii 1, decisă la solicitarea selecţionerului Victor Piţurcă, a făcut mari greutăţi instituţiei pe care o conduce, dar nu a putut fi refuzată pentru că în joc este interesul echipei naţionale.