Cea de-a 5-a ediţie a Raliului Aradului Atrium Center 2013, etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, a început sâmbătă dimineaţă, startul fiind dat la ora 7,00, de pe Tancodromul din oraşul Lipova.
Simona Halep, locul 23 WTA, a acces pentru a patra oară în acest an, în finala unui turneu WTA, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 7-5, pe sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 4, în penultimul act la New Haven (SUA).
Tehnicianul formaţiei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat, vineri, că echipa sa a fost ruşinea ţării în meciul cu Dinamo, scor 0-6, contând pentru etapa a VI-a a Ligii I, subliniind că scorul nu reflectă realitatea din teren.
Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii I.
Alin Minteuan, antrenor secund la CFR Cluj, a declarat, vineri, înaintea meciului de pe teren propriu împotriva echipei Corona, că speră ca echipa să câştige această partidă.