monitorulcj.ro Menu

„U“ îşi va prezenta lotul

Joi, 14 iulie, de la ora 20, în cadrul unui eveniment spectacol, FC Universitatea Cluj îşi va prezenta lotul de jucători care va îmbraca tricoul alb-negru în sezonul competiţional 2011-2012.

Super amical pentru Universitatea

Universitatea Cluj va juca în luna august o partidă amicală cu Valencia, finalista Ligii Campionilor din 2000 şi 2001.

Dragomir se retrage în 2014

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a declarat azi că se gândeşte să se retragă de la conducerea forului pe care îl conduce în 2014.

Bute vrea să rămână cu centura IBF

Boxerul român Lucian Bute îşi va pune în joc sâmbătă (9 iulie), pentru a opta oară, centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie.

Batin merge la Pandurii

CFR Cluj l-a împrumutat pe Paul Batin pentru un sezon la formaţia Pandurii Târgu Jiu.

Se pregătesc în Spania

Trei judokane legitimate la „U“ CSM Cluj vor participa în perioada 9-16 iulie la un stagiu internaţional de pregătire organizat de Uniunea Europeană de Judo în Spania, la Castelldefels Barcelona.