Când vine vorba despre investiții, îndeobște, primul gând duce spre diverse plasamente financiare, spre modul în care sunt folosite resursele, în general, privește modalitatea în care sunt utilizați banii. În modul cel mai propriu, vorbim despre investiții pe bursă, despre bani plasați în imobiliare sau în alte tipuri de afaceri.
Monitorul de Cluj oferă cinci invitații duble la spectacolul Lord of the Dance – Dangerous Games, din data de 10 octombrie 2015 de la Sala Polivalentă.
Polițiștii au identificat un conducător auto care, după ce a acroșat un pieton, a părăsit locul accidentului. După depistarea acestuia, s-a constatat că se afla sub influența alcoolului.
Peste 1000 de şoferi au fost amendaţi după ce au parcat în sensuri giratorii, pe trecerile de pietoni sau în staţiile CTP. Nici cei care au parcat pe trotuar nu au scăpat de ochii poliţiştilor locali.