Spre deosebire de alte proteste (anti-Ponta, împotriva proiectului minier de la Roşia Montană) unde mii de clujeni s-au mobilizat şi au ieşit în stradă, la protestul faţă de “islamizarea României” au participat doar organizatorii. Sociologii oferă explicaţia.
Ceea ce trebuia să fie un protest amplu unde organizatorii anunţau că peste 200 de persoane vor participa sâmbătă la Cluj-Napoca la un miting de protest faţă de cotele obligatorii de refugiaţi impuse de Uniunea Europeană, dar şi faţă de construirea unei moschei în Bucureşti, organizatorii numind manifestarea "Miting faţă de islamizarea României”, s-a dovedit un eşec total.
Ca în fiecare an, primarul municipului Cluj-Napoca, Emil Boc, a dat cep unui butoi cu bere, vineri seară, în Piaţa Unirii, la începerea Festivalului de Toamnă al Economiei Germane, manifestare la care participă zeci de firme germane care activează în judeţ.
O maşină a ajuns cu roţile în sus vineri la prânz după un accident pe Calea Dorobanţilor.
Concertul Pink Martini de luni, 5 octombrie, se mută la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
După ce arhitecţii şi societatea civilă i-au trimis o scrisoare deschisă primarului Emil Boc prin care îi cereau să oprească lucrările începute recent pe malul Someșului, iar clujenii au ameninţat cu proteste, la câteva ore reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au anunţat o dezbatere pe acest proiect. Între timp, Boc a dispus oprirea lucrărilor.
Trei persoane, printre care un bebeluş de 10 luni, au fost rănite vineri la prânz într-un accident de circulaţie pe DN1(E60) în Floreşti. Un şofer a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure.
Regulile de obținere a permisului auto vor fi modificate, astfel că persoanele care vor susţine examenul vor trebui să respecte prevederi noi, care intră în vigoare luni, 5 octombrie