monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Weekend furtunos în Cluj cu pagube materiale.

Furtuna şi grindina din acest weekend a lăsat cinci localităţi din judeţul Cluj fără curent electric, iar peste 700 de hectare de culturi agricole au fost afectate de vijelii. Furtuna a lăsăt în beznă localităţile Luna de Sus, Dezmir şi Corpadea, fiind înregistrate probleme şi în Valea Ierii şi Gilău.

Matematica le-a încurcat socotelile elevilor de-a opta

Proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale nu le-a dat prea mari bătăi de cap elevilor care au terminat clasa a VII-a, în schimb matematica le-a încurcat multora socotelile.

Nicoară acuză statul român de evaziune fiscală

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, susţine că statul român este cel mai mare evazionist fiscal prin neplata TVA şi a accizelor în cazul produselor scoase de la rezerva bugetară.

Amenzi de peste 13 mil. lei pentru munca „la negru”

Peste 11.500 de acţiuni de control au avut loc în toată ţara luna trecută, în scopul depistării firmelor care folosesc munca la negr. În timpul acţiunilor au fost înregistrate 160 de dosare penale, în 25 dintre acestea poliţiştii dispunând deja începerea urmăririi penale.

30 de tineri vor construi o căsuţă din lemn pentru o grădiniţă

30 de tineri între 16 şi 25 de ani, din România, Germania şi Spania, proveniţi din medii şcolare şi sociale care le oferă şanse slabe de angajare, învaţă să sculpteze şi să picteze în lemn, la Cluj, în perioada 26 iunie – 2 iulie.

Parcare cu valet la Iulius Mall

Primul serviciu de tip valet parking utilizat într-un shopping mall a devenit funcţional de sâmbătă la Iulius Mall.

Campioni şi la tineret

Reprezentativa Spaniei a câştigat, pentru a treia oară în istorie, Campionatul European de tineret, după ce a învins, ieri, la Aarhus (Danemarca), selecţionata Elveţiei, scor 2-0 (1-0).

Două victorii pentru „feroviari“

CFR Cluj a început cu dreptul stagiul de pregătire din Austria. Echipa din Gruia a reuşit să se impună în primele două amicale jucate în această vară.

Mediul urban afectează creierul

Regiunile creierului în care se formează emoţiile şi stările de anxietate sunt hiperactive la persoanele care trăiesc în mediul urban şi pot influenţa determinant ratele crescute de afecţiuni psihice întâlnite în oraşe, conform unui nou studiu.

Jocuri şi concursuri împotriva drogurilor

Ziua internaţională împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, celebrată la nivel mondial pe 26 iunie, va fi marcată marţi, la Cluj-Napoca, printr-o serie de jocuri şi concursuri cu premii, organizate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj.

Unde se vor vinde pepeni?

Clujenii vor putea cumpăra pepeni din 26 de locuri special amenajate, în toate cartierele din oraş.

România, pe primul loc la Balcaniada de Matematică

Cei mai tineri matematicieni români, componenţi ai lotului olimpic de juniori, au obţinut şase medalii (trei de aur, două de argint şi una de bronz) la a XV-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică, desfăşurată în Cipru (Larnaca), în perioada 19 - 24 iunie 2011.

Capsulă „mormoloc” care explorează tubul digestiv

Cercetătorii japonezi au anunţat recent că au pus la punct o capsulă endoscopică cu autopropulsie, controlată de la distanţă, care poate să “înoate” de-a lungul tubului digestiv, în cadrul unor investigaţii medicale.

Bolnavii de cancer, puşi pe „lista morţii”

Din cauza lipsei finanţării din partea statului, bolnavii de cancer sunt puşi pe liste de aşteptare, numite de pacienţi „liste ale morţii”, deoarece până acum mulţi au murit înainte să mai primească tratamentul.

Amenzi pentru localurile zgomotoase

Inspectorii Primăriei Cluj-Napoca au efectuat în acest an, la solicitarea cetăţenilor, 53 de verificări pentru a determina nivelul de zgomot în zonele de activitate ale unor localuri/baruri de noapte, terase, puncte de lucru dotate cu unităţi frigorifice şi aeroterme zgomotoase.

Expoziţia absolvenţilor UAD

Absolvenţii de licenţă şi master a Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca susţin săptămâna aceasta o expoziţie cu lucrările proprii de licenţă sau dizertaţie. În cadrul evenimentului expun absolvenţii tuturor secţiilor Universităţii.

Mâine încep probele scrise la BAC

  Aproximativ 7000 de elevi din judeţul Cluj vor susţine mâine prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, proba de limba şi literatura română.

Întăriri la „U“ Jolidon

Vicecampioana României la handbal feminin, „U“ Jolidon Cluj, a ajuns la un acord cu trei jucătoare.

Horoscop 27 Iunie

BERBEC Aveţi succes în toate activităţile legate de cămin. Dacă aveţi ocazia să plecaţi într-o călătorie, vă sfătuim să refuzaţi. Sunteţi predispus la accidente. Bazaţi-vă pe intuiţie şi nu cedaţi la insistenţele prietenilor!.