Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, susţine că, prin modelul de reorganizare administrativă prezentat sâmbătă, USL demonstrează că vrea de fapt amânarea acestui proces până în 2016, pentru că “baronii” acestei alianţe “au bătut cu pumnul în masă”.
Crin Antonescu are două maşini BMW, bijuterii de 18.000 de euro şi peste 270.000 de euro în conturi.
Primăria Cluj-Napoca a semnat un memorandum de cooperare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), organism subsidiar din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, constituit de către statele membre ale acesteia.
Consilierii locali clujeni vor dezbate în şedinţa de mâine un proiect privind repartiţia noilor locuinţelor sociale, dar şi repartiţia de locuinţe ANL.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, susţine că, prin modelul de reorganizare administrativă prezentat ieri, USL demonstrează că vrea de fapt amânarea acestui proces până în 2016, pentru că "baronii" acestei alianţe "au bătut cu pumnul în masă".
Consilierul de stat al premierului, Andreea Paul Vass, susţine că reforma administrativă anunţată de Traian Băsescu ar trebui să se încheie pînă în 2012.
13800 contracte de muncă noi au fost înregistrate în luna mai la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, reprezenând un record pentru perioada 2008 – mai 2011.
Promisiunea a fost făcută de primarul Sorin Apostu şi de executantul lucrărilor, firma ACI Cluj.