monitorulcj.ro Menu

Certificat de urbanism pentru centura Huedinului

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a emis, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, certificatul de urbanism în scopul realizării variantei de ocolire Huedin. „Este vorba despre un proiect important, care va aduce beneficii locuitorilor zonei, prin decongestionarea traficului rutier în interiorul localităţii, dar şi celor care sunt în tranzit, fiind vorba despre drumul naţional care face legătura între Cluj-Napoca şi frontiera cu Ungaria. Sperăm ca acest prim pas să fie continuat în cel mai scurt timp de etapele următoare de implementare efectivă a proiectului”, a explicat Alin Tişe. Proiectul propune realizarea unei variante de ocolire a oraşului Huedin prin partea de sud şi vest, care va colecta traficul de tranzit ce se desfăşoară în prezent pe DN 1 – E60 şi DN 1G. Aceste două drumuri traversează oraşul şi se intersectează cu centrul acestuia. Varianta de ocolire va realiza legătura în partea de Nord-Vest a oraşului între cele două drumuri naţionale şi eliminarea traficului de tranzit în centrul oraşului.  În partea de sud a oraşului este prevăzută construirea unei bucle a drumului DN1 – E60.     M.O.

Premii pentru plata cu cardul a impozitelor şi taxelor locale

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Banca Transilvania, organizează cea de a doua ediţie a campaniei de stimulare a plăţii impozitelor şi taxelor locale prin instrumente de plată electronice. În cadrul campaniei “Plăteşte-ţi cu cardul taxele şi impozitele la Primărie”, clujenii care îşi plătesc pînă la 31 martie impozitele cu cardul, vor intra într-o selecţie, de tip tombolă, ale cărei premii sînt cîştigarea taxelor şi impozitelor plătite prin acest instrument de plată.

Ţărăniştii vor să se reunifice pînă la alegeri

Cele două tabere din PNŢCD doresc să încheie litigiile de natură civilă sau penală apărute între membrii celor două tabere. Potrivit unui comunicat emis de PNŢCD Cluj, în urma negocierilor dintre membrii celor două grupări, s-a convenit încheierea unui acord politic de unificare a PNŢCD. Eugen Moiescu, succesorul lui Pavelescu Cele două “aripi” din PNŢCD au convenit convocarea Congresului Extraordinar de unificare al partidului în 12 martie la Bucureşti, urmând ca acolo să fie depusă o “moţiune unificatoare Victor Ciorbea - Aurelian Pavelescu”.

UDMR îşi aşteaptă “fiii rătăcitori”

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că Uniunea este deschisă dialogului cu alte formaţiuni politice, “în vederea unităţii comunităţii maghiare”. Potrivit declaraţiilor postate pe site-ul UDMR, vicepreşedintele Uniunii susţine că “are capacitatea de a negocia, de a comunica cu cei care nu sunt în UDMR şi sunt convins că foarte mulţi dintre ei se vor întoarce în UDMR, pentru că avem nevoie de unitate”.

Ludovic Orban: Alianţa PNL cu PSD face un imens serviciu PDL

Deputatul liberal Ludovic Orban a afirmat, joi, că “o mare parte” din alegătorii PNL sunt împotriva PSD, iar o alianţă cu acest partid nu ar avea eficienţă în lupta împotriva lui Traian Băsescu. “O mare parte, peste 40% din alegătorii PNL se pronunţă împotriva PSD. Noi reprezentăm segmentul electoral dinamic al societăţii româneşti - dreapta, centru-dreapta - oamenii care ca poziţie politică sunt clar împotriva stângii. Nu este eficientă în lupta contra lui Băsescu, nici strategic, nici tactic, iar din punct de vedere ideologic reprezintă viciere a reprezentării segmentelor electorale", a declarat Orban pentru Agerpres. Acesta a mai spus că o alianţă PNL-PSD ar fi contrară moţiunii prezentate de Crin Antonescu la congresul PNL din martie 2009 şi care era o strategie politică ce susţinea coalizarea dreptei. În aceste condiţii, în opinia lui Orban, o alianţă a PNL cu PSD, partid de stânga, ar trebui discutată tot într-un congres, pentru că Delegaţia Permanentă nu poate schimba ceea ce a decis congresul.

Certificate energetice şi diplome pentru 40 de blocuri din Cluj

Primarul Sorin Apostu a înmînat, săptămîna aceasta, certificatele energetice elaborate la terminarea lucrărilor privind creşterea performanţei energetice, unui număr de 40 de asociaţii de proprietari din municipiu. Cele 40 de blocuri au fost incluse în programul de reabilitatre termică, iniţiat de municipalitatea clujeană în anul 2006. Primăria Cluj-Napoca este prima din ţară care a eliberat astfel de certificate în urma realizării reabilitării termice a blocurilor. Certificatul cuprinde valori de referinţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare care permit consumatorilor să compare şi să evalueze performanţele energetice ale clădirii. Pentru proprietari reabilitarea termică a blocurilor înseamnă o economie de cel puţin 20% la plata facturilor la încălzire, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Turnul de lîngă “Cluj Arena” are studiu de fezabilitate

Consilierii judeţeni au aprobat noul studiu de fezabilitate pentru turnul stadionului. 50,2 milioane de euro este valoarea estimată a imobilului şi a parcării subterane aferente. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri noul studiu de fezabilitate pentru turnul de 25 de etaje de lîngă stadion, care va cuprinde şi o parcare subterană cu două niveluri cu o capacitate de 385 de locuri de parcare. Conform studiului de fezabilitate aprobat iniţial de consilieri, în anul 2009, clădirea turn cuprindea şi spaţii destinate unor funcţiuni ce deserveau activitatea stadionului. Prin relocarea acestora în incinta stadionului, însă, spaţiile disponibile vor rămâne libere, la dispoziţia investitorului, urmînd să primească noi funcţiuni. De asemenea, soluţia tehnică iniţială a fost completată cu un parcaj subteran amplasat sub dala pietonală propusă între cladirea sălii polivalente şi stadion.